Firma luminoasa destul de interesanta, multe neoane colorate, schelet metalic, partea din faza de sticla (de unde probabil si zgomotul produs). Sunt multe la tot pasul. Majoritatea mi se par fara bun-gust, insa aceasta arata destul de bine, iar cu neoanele aprinse ar fi iesit cu siguranta in evidenta fata de restul firmelor luminoase ale magazinelor din jur. La scurt timp se stransesera si cateva persoane curioase acolo, cativa barbati si o femeie ce isi strangea cu fermitate copilul de mana. Doua femei in varsta isi faceau cruce pe trotuarul de vis-a-vis. Nu fusese din fericire nimeni in dreptul magazinului. Ultimul lucru pe care l-am auzit in trecere a fost cererea imperativa a unuia dintre lucratorii cocotati pe scara: “şulupu mah… şulupu! ….”. A fost insa probabil prea tarziu. Mai pe seara cand m-am intors mai erau inca pe trotuar resturi de sticla colorata de la neoane.
Nu stiu cum reusesc in ultimul timp sa imi cumpar biletele doar in ultimul moment. S-a intamplat la fel si de data aceasta. Revenind insa, concertul a fost deschis de Johnny Raducanu cu doua piese interpretate la pian, dupa care au continuat Teodora Enache (voce), Ion Baciu Jr. (pian), Pedro Negrescu (contrabas), Tudor Parghel (baterie). Un concert interesant care mi-a lasat sentimentul ca se mai face jazz si la noi, ceea ce e bine.
P.S. Tema de gandire: de ce sunt oare oameni care intra in sala dupa 30 de minute de la inceperea spectacolului si desi sunt locuri si la marginea randului, tin cu tot dinadinsul sa ajunga la locurile lor ridicand in picioare mai mult de jumatate din rand, pentru ca ajunsi acolo sa poarte o discutie destul de zgomotoasa cu persoanele care le ocupasera deja locurile. Si nu e un caz singular si ce e ciudat e ca 90% din cazuri s-au intamplat la Teatrul National. La Teatrul Odeon, de exemplu (unde am mers mult mai des) nu imi aduc aminte de vreun astfel de incident. Am si eu o teorie a mea, dar o sa o las pentru un post viitor
Un film impresionant al carui sfarsit emotioneaza pana la lacrimi. Firul epic se desfasoare lent, fara mari variati, in jurul experientelor si trairilor micului Moncho (Manuel Lozano) pentru ca apoi, in final, sa isi schimbe violent dinamica, intr-un mod cu totul neasteptat. Este pentru Moncho primul an de scoala si in acelasi timp inceputul explorarii unei lumi exterioare care incepe sa se destrame, putin cate putin, sub presiunea conflictelor politice ce se contureaza in planul secund al filmului. Ghidul baiatului in parcursul aproape initiatic pe care il urmeaza chiar de la inceputul filmului si pana aproape de final, este invatatorul sau Don Gregorio (Fernando Fernán Gómez). Lectia pe care acesta le-o preda elevilor sai la un moment dat, cea despre “lengua de las mariposas”, defineste intr-un fel intreaga evolutie a filmului ce pleaca dintr-un punct (prima zi de scoala a lui Moncho) pentru a evolua apoi ca intr-o spirala ce atinge si implica fiecare personaj. Un film care se merita vazut pentru subiect, pentru intelesurile ascunse pe care le implica, pentru cele doua exceptionale interpretari ale personajelor principale si poate pentru ca uneori uitam prea repede si renuntam prea curand.
P.S. Multumirile pentru recomandarea filmului merg la Andreea, care a scris mai multe despre film aici.
Am fost azi la Romexpo, la Targul International de Carte “Gaudeamus”. Destul de multe carti, doua expozitii interesante de fotografie si ilustratie si foarte foarte multa lume. La standul Humanitas s-a lansat o nou serie de traduceri din literatura italiana (nu stiu foarte multe amanunte), dar au fost prezenti, printre altii, Gabriel Liiceanu si H.-R. Patapievici.
Dupa ce a fost prezentat publicului de catre Liiceanu
Ceva ce ar putea substitui cu succes multimea de postit-uri care imi decoreaza monitorul si o parte din birou :). Momentan inscrierea este doar pe baza de invitatie, dar va puteti inregistra adresa de email pe lista de asteptare pentru noi conturi. Mai multe informatii aici.
Mi-a amintit astazi printr-o stranie coincidenta de Marc Chagall, asa ca am vazut in sfarsit si documentarul pe care planificasem sa il vad de destul de mult timp. Mai jos, dupa lungi deliberari, alegerea pentru postul de astazi.
