Tuesday, September 19th, 2006
De ce fierbe copilul in mamaliga
Trebuia sa citesc ceva, asa ca mai mult sau mai putin intamplator m-am oprit la aceasta carte. Un roman deosebit, de la modul in care este scris pana la intamplarile relatate si multitudinea de simboluri si nuante ce se modeleaza intr-o succesiune a unui limbaj mai mult poetic, ce aminteste doar vag de proza (cel putin de o proza in acceptiunea clasica). Nu stiu ce as putea sa mai scriu acum despre carte, dar despre pictura, daca ar fi fost, ar fi purtat probabil semnatura lui Salvador Dali (printre putinele carti pe care le-am citit care iti pot da, atat de pregnant, prin modalitatea de exprimare, sentimentul unui tablou suprarealist).
„Superbul roman-poem pe care vi-l recomand e pe muchia fluida dintre autobiografie si fictiv, dintre adevarul de viata si fabulatie poetica inspirata. Naratiunea la persoana intii a unei fetite de circari, care se teme ca mama ei va cadea din inaltul cupolei, unde atirna la propriu de niste fire de par, e de fapt o permanenta cautare a identitatii, intr-o lume fara repere si radacini. Romania, din care a plecat la trei ani, reprezinta pentru ea mincarurile specifice, gatite de mama in rulota, si vestile despre rudele ramase in tara lui Ceausescu, silite sa indure mizeria si umilinta cotidiana. Iar celelalte tari pe care le strabate cu circul, in Europa si America de Sud, nu sint pentru ea decit locuri de stationare temporara a rulotei. Asocierea intre prozaic si poematic, intre candoare si cruzime, intre prospetime senzoriala si angoasa, intre concret si metafizic fac din aceasta carte excentrica o dovada de har literar, o revelatie.” (Adriana Bittel)
„O scriere de o frapant? originalitate, din alt spatiu cultural si totusi evident “a noastra”, este micul roman al regretatei Aglaja Veteranyi, De ce fierbe copilul in mamaliga, de fapt, lucru limpede pentru oricine citeste primele pagini, un senzational volum de poezie. Trama epica e alunecoasa ?i aleatorie, de road-movie, pretext doar pentru desfasurarea unui cutremurator document psihiatric. Sunt primii ani din viata unei fetite schizoide, trambalata cu trupa de circ a mamei ei prin toata Europa, prilej pentru confruntarea cu betia, incestul, atrocitatea care, ca un soare cu dinti, ilumineaza un sumbru univers de copil. E o lume din care lipsesc dragostea si mila si in care umanitatea se intinde peste fete grotesc ca un ruj ieftin. O lume kitsch si totusi nostalgica, amintind frapant de poemele in proza ale altui disparut inainte de vreme, Cristian Popescu. Un Dumnezeu-capcaun domina, cu “dintii cat lopetile”, lumea aceasta de desene strambe, iar copilul din fioroasa poveste spusa de sora vitrega e mica Aglaja insasi, jertfa care fierbe in fata lui, in cazanul infernal, cu mamaliga clocotit?. Din aceasta copilarie mutilata razbeste tipatul cosmaresc al cartii, jetul ei de viziune celesta si sange. Pagini de mare poezie sunt presarate pe tot parcursul cartii, culminand in interpretarea mitica si hieratica a graviditatii. Valoarea acestui document consta in primul rand in adevarul lui, in acelasi timp artistic si existential. “E frumos, neasemuit de frumos, pentru ca e adevarat”, spunea undeva un personaj de Dostoievski.” (Mircea Cartarescu)
p.s. Trebuie sa ii multumesc Ioanei pentru ca mi-a recomandat si totodata imprumutat cartea 